• 924

    Muzeul de Etnografie
    0 recenzii

  • La sfârşitul secolului al XIX-lea apar primele colecţii particulare de obiecte ilustrând diverse aspecte ale istoriei, etnografiei şi artelor din oraşul Braşov şi Ţara Bârsei.

    Prima colecţie muzeală publică din Braşov (1908), se realizează pe baza donaţiilor unor colecţionari saşi. Aceasta devenind ulterior, nucleul Muzeului Săsesc al Ţării Bârsei, fondat de Julius Teutsch (1867-1936), un pasionat colecţionar de artă populară.

    Muzeul Săsesc al Ţării Bârsei se îmbogăţeşte în perioada interbelică prin donaţii particulare şi publice, precum colecţia Gimnaziului „Honterus” din Braşov, ce ilustrează civilizaţia, cultura şi arta saşilor din Braşov şi din Ţara Bârsei.

    În anul 1937, prin aportul unor cărturari români care au întreprins cercetări şi achiziţii, îndeosebi de obiecte etnografice şi de artă populară românească, se înfiinţează Muzeul Asociaţiunii Culturale ASTRA.stand

    Prin reunirea colecţiilor Muzeului Săsesc al Ţării Bârsei şi cele ale Muzeului Asociaţiunii Culturale ASTRA, se constituie Muzeul Regional Braşov (1950), în cadrul căruia în anul 1967 se creează Secţia de etnografie.

    Muzeul de Etnografie Braşov, aşa cum îl cunoaştem astăzi, se deschide în anul 1990.
    Împreună cu cele două muzee-filiale, Muzeul Etnografic Săcele, Muzeul Etnografic Gh. Cernea, din oraşul Rupea îşi propune să prezinte diverse aspecte etnografice ale zonelor din judet.
    Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului, cea de a treia filială, ilustrează modul de viaţă al locuitorilor din mediul urban de-a lungul a trei secole.

  • Recenzii

    0.0
    (0 recenzii)

    Lasă-ne o recenzie